Monstrul din Loch Ness!

Monstrul din Loch Ness este un animal care, din punct de vedere taxonomic, nu face parte din nicio familie sau specie, dar despre care se spune că trăieşte în lacul Loch Ness din Scoţia. Monstrul din Loch Ness este unul din cele mai cunoscute animale studiate de criptozoologie. Evidenţele despre existenţa acestui animal sunt alcătuite din puţine, dar mult disputate, fotografii şi înregistrări cu sonarul: nu au fost descoperite schelete, urme, exemplare vii sau ţesuturi. Localnicii l-au botezat Nessie, un nume folosit azi în toată lumea, încă din anii 1950.

Gorgone!

Gnom!

Un gnom este o creatură mitică caracterizată de statura sa mică şi viaţa subterană. Conform lui Paracelsus, gnomii sunt cele mai importante fiinţe care întrupează caracteristicile elementului pământ. Ei se mişcă cu uşurinţă prin pământ aşa cum oamenii merg pe el. Se spune că razele soarelui îi transformă în piatră. După unele tradiţii, gnomii sunt nişte mici creaturi buclucaşe sau nişte goblini. Câteva surse spun că de fapt gnomii devin broaşte când răsare soarele, în loc să se transforme în piatră. Gnomii apar des în basmele germane, în special în cele ale Fraţilor Grim dar şi în mitologia nordică. În basme, ei sunt înfăţişaţi ca nişte oameni bătrâni şi pitici, care trăiesc în adâncul pământului şi păzesc comori îngropate. Gnomii apar şi în alte mitologii, dar sub alte nume, ei fiind prezenţi mai ales în centrul, nordul şi estul Europei. Kaukis este gnomul prusac, iar barbegazi sunt creaturi asemănătoare cu gnomii, cu picioare mari ce apar în basmele şi legendele din Franţa şi Elveţia. În Islanda, gnomii (vættir) sunt atât de respectaţi încât stăzile sunt construite în aşa fel încât să nu deranjeze zonele unde se spune că locuiesc. În estul continentului, tengu este un nume ce desemnează o categorie de gnomi înaripaţi.

Un gnom este rar individualizat de ceilalţi ca personaj de basm, însă în folclorul german, Rubezahl, stăpânul lumii subterane, este considerat uneori a fi un gnom de munte. După unele tradiţii, regele gnomilor se numeşte Gob. Despre cuvântul "gnom" se zice că ar proveni din limba latină din "gnomus" sau din greacă, din "gnosis", însemnând "cunoaştere". Conform miturilor, gnomii acumulau informaţii secrete aşa cum strângeau comori.

Demonul!

Diavolul este spiritul suprem al răului, cel care ispiteşte stabilitatea religioasă şi morală a omului şi îl răzvrăteste perfid contra lui Dumnezeu şi a ordinii divine a lumii.

Dragon!

Dragonul este o creatură mitologică de obicei descrisă ca fiind un şarpe mare şi puternic sau o altă reptilă cu abilităţi magice şi spirituale. Creaturi mitologice având câteva sau multe din caracteristicile tipice asociate dragonilor sunt comune în toate mitologiile lumii.

În zoologie, cuvântul dragon este cuprins, singur sau în combinaţii, în denumirea comună a unor specii de animale actuale: viermi (dragonul, numit şi vierme de Guinea sau filarie de Medina), peşti (dragonul de mare, peştele-dragon), reptile (dragonul de Komodo) etc. Numele "dragon" înseamnă "reptila morţii".

Chupacabra!

Chupacabra (din limba spaniolă chupar = a suge şi cabra = capră) este un presupus animal care ar trăi în America. Prezenţa sa este afirmată mai ales de membrii comunităţii latino-americane. Aceste creaturi au fost atestate pentru prima dată în 1994, în Puerto Rico, dar recent au început să se manifeste şi în unele state din SUA şi Mexic.

Chupacabra se traduce la „sugător de capre”, denumire care se datorează presupusului său obicei de a ataca animale domestice, în special capre, pentru a le suge sângele. Aceste animale stranii sunt observate cu precădere în timpul creşterii numărului de OZN-uri semnalate în regiune. Cadavrele au numeroase răni, de regulă de formă circulară, cu un diametru între 0,6 şi 1,25 cm, şi foarte adânci, uneori atingând 12 cm în profunzime.

Descrierea sa variază de la un martor la altul, dar în general se crede că ar fi de dimesiunea unui urs mic, cu spini pe spinare, care se întind de la creştetul capului până la baza cozii. Este descris ca având un cap oval cu maxilare proeminente, ochi mari de culoare roşie, gură mică cu colţi ascuţiţi, corp acoperit cu blană păroasă deasă, mâini cu trei degete dotate cu gheare şi picioare robuste. A fost înaintată ipoteza existenţei unei specii hibride extraterestre. De asemenea, se prea poate ca animalele mutilate să fie rezultatul ritualurilor unor secte satanice.

În iulie 2007, o americancă ar fi descoperit cadavrul unui chupacabra şi l-ar fi studiat atent, fotografiindu-l, preparându-l şi conservându-i capul într-o ladă frigorifică pentru analize de ADN. Creatura cântărea 20 kg şi semăna cu un câine fără păr, cu nişte colţi puternici de vampir. În ciuda tuturor presupuselor dovezi, majoritatea biologilor care se ocupă de animale sălbatice consideră că Chupacabra este o „legendă urbană”.

Se crede că un animal filmat de doi poliţişti americani, din oraşul Cuero, Texas, care are corpul complet lipsit de păr, membrele posterioare extrem de lungi şi un cap terminat cu un bot imens, care nu este nici câine şi nici coiot, ar fi un Chupacabra.

Ciclopii!

Ciclopi (sau Cyclopes) au fost în mitologia greacă fiinţe fabuloase, reprezentate ca nişte uriaşi cu un singur ochi în frunte. Ciclopii sunt asemanatori cu oamenii dar difera prin marimile gigantice. Initial erau doar trei: Brontes, Steropes si Arges.

Au rezultat din uniunea dintre Gaea (Mama Natura) si Uranus (Cerul).

Ciclopii au fost primii fierari. Se crede ca vulcanii sunt rezultatul muncii lor.

Ei erau de mai multe categorii:

Ciclopi uranieni (Arges, Brontes şi Steropes), născuţi din Uranus şi Gaia
Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei)
Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceştia lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni şi pentru zei.
Cronus i-a inchis pe ciclopi in Tartarus. Ei au fost eliberati de Zeus si au luptat alaturi de el impotriva titanilor. Ca rasplata, ciclopii i-au oferit lui Zeus armele: fulger si tunet. Ei au ramas muncitorii sai lucrand pe muntele Olimp.

Polyphemus (fiul lui Poseidon) este cel mai cunoscut ciclop. A ramas orb dupa lupta cu Odysseus. Se spune ca Apollo i-a omorat pe ciclopi pentru a razbuna moartea fiului sau, Aesculapius, omorat de Zeus.

Centaur!

Centaur

Popor legendar din Tesalia, jumătate oameni, jumătate animale, cu trup de cal şi bust de oameni. Comportarea lor la nunta lui Piritou, regele lapiţilor, la care au fost invitaţi, este un episod memorabil din mitologia greacă: ei au pus atunci stăpânire pe tânăra soţie şi pe ceilalţi invitaţi, şi au provocat astfel unele înfruntări pe viaţă şi pe moarte. Au fost învinşi însă de lapiţi, ajutaţi de Tezeu şi izgoniţi pentru totdeauna din Tesalia. (Lupta aceasta este cunoscută cu numele de centauromachie.) Au mai fost învinşi altă dată de Heracles. Sunt demne de a fi reţinute numele a doi centauri: Chiron şi Nexus. Centaurii întruchipează forţa umană şi animală, unită într-o singură creatură.

Cerber!

În mitologia greacă, Cerber este câinele monstruos cu trei capete (uneori chiar cu cinzeci sau o sută de capete), considerat frate cu Hidra din Lerna şi Leul din Nemeea. Mama sa este Echidna, iar tatăl său este Typhon. Avea pe spate o mulţime de şerpi agresivi, iar coada lui era tot un şarpe. Este "câinele lui Hades", deoarece păzeşte intrarea în Infern, permiţând doar sufletelor morţilor să intre, dar mai ales veghează ca nimeni să nu mai iasă, împiedicându-le întoarcerea în lumea celor vii. Deşi este invincibil, a fost totuşi învins de două ori: o dată prin forţă fizică, de Heracles, iar altă dată prin forţă spirituală, de Orfeu şi cântecul lui. Acesta mai are un rol foarte important în cartea "Divina Commedie" de (Dante Alighieri) (1265-1312). Ajuns în Infern, Dante îl întâlneşte în al treilea cerc pe Cerber. Această întâlnire are loc înainte de Styx, fiind cercul al V-lea.

Dinozauri!

Dinozaurii s-au răspândit în timpul dominaţiei lor pe toată suprafaţa pământului şi au cucerit aproape toate zonele (s-au găsit fosile de dinozauri până şi în Antarctica), însă nu au reuşit niciodată să cucerească nici aerul (unde dominau pterozaurii) nici apa (unde existau diverse reptile marine).

Unii dintre ei erau ierbivori, pe când alţii erau carnivori (speciile mari se hrăneau cu alte specii de dinozauri). Pentru a se proteja de speciile carnivore, ierbivorele au trebuit să se adapteze. Astfel sauropodele au atins dimensiuni considerabile.

Alte specii au optat pentru deplasarea în grup sau pentru "arme" naturale împotriva carnivorelor.Un exemplu este Triceratops avea un guler osos în jurul gâtului şi 3 coarne pe acesta cu care reuşea să-l descurajeze chiar şi pe celebrul T-Rex. Stegozaurul avea 3 spini la capătul cozii cu care se apăra împotriva atacatorilor.

Hrana era o problemă în timpul dinozaurilor doar pentru speciile ierbivore. Plantele nu conţineau destule substanţe hrănitoare pentru a asigura necesarul zilnic al unui dinozaur; problema se agrava în cazul speciilor gigantice.

Datorită insuficienţei nutritive a hranei, un sauropod trebuia să-şi petreacă majoritatea zilei mâncând, ceea ce îi lăsa puţin timp pentru alte activităţi ca de exemplu împerecherea. Ca şi multe specii actuale probabil că şi dinozaurii aveau diverse ritualuri de împerechere, deşi oamenii de ştiinţă nu sunt ferm convinşi de acest lucru. Gulerul osos si cele 3 coarne ale triceratopsului puteau fi folosite şi pentru atragerea unei partenere, iar platoşele osoase de pe spatele stegozaurului puteau fi vascularizate pentru a deveni un punct de atracţie pentru femele.

Yeti!

Yeti mai este numit „Omul zăpezilor”.

Conform descrierilor celor care pretind că l-au văzut, are mărimea unui om (1,50-1,80m), iar corpul său este acoperit cu păr de culoarea ruginie, uneori chiar gri. Capul este de formă conică, cu bărbia proeminentă şi gura lipsită de buze. Picioarele sale sunt scurte dar late, iar cel de-al doilea deget este mai lung decât degetul mare, ceea ce face urmele sale să fie foarte uşor diferenţiate de cele omeneşti.

Zonele în care făptura este semnalată au o densitate a populaţiei foarte mică, aşa că întâlnirile cu Yeti sunt rare. Totuşi, au existat câteva cazuri, pe care le relatăm în continuare.

În august 1948, un nepalez cu cei doi fii ai săi se aflau pe un platou situat la 6000 metri, unde căutau o plantă medicinală rară, cu efect tonifiant. Într-o dimineaţă, unul din copii, plecat singur prin pădure, a auzit foşnete în tufişuri, însoţite de un fel de mormăit înfiorător. Speriat, băiatul a făcut câţiva paşi timizi spre locul de unde venea zgomotul. Dar brusc vântul şi-a schimbat direcţia, iar nasul copilului a fost asaltat de un miros insuportabil. După câteva clipe, el a văzut o siluetă uriaşă alergând foarte repede. Făptura ducea la om, dar avea corpul acoperit în întregime cu blană maro închis. Nu i-a zărit chipul, dar i-a remarcat umerii largi, precum şi mersul foarte ciudat, alcătuit dintr-o alternanţă de paşi şi salturi. Când s-a întors la locul de popas i-a povestit păţania tatălui său, şi atunci a aflat că făcuse cunoştinţă cu Yeti, Omul Zăpezilor.

În timpul unei expediţii pe muntele Everest, în anul 1954, o echipă de cercetători descoperea o serie de picturi înfăţişându-l pe Omul Zăpezilor. Dar nici urmă de ciudatul personaj. Cu toate acestea, nu mică le-a fost surpriza cercetătorilor să descopere în zăpadă un scalp de Yeti, rezultat probabil, dintr-o luptă pe viaţă sau pe moarte între doi masculi. A doua zi de dimineaţă, membrii echipei de specialişti aveau să descopere în zăpadă nişte urme uriaşe de paşi, de o formă cel puţin bizară. Aşa a fost posibilă prima experienţă medicală a unor urme concrete ale celebrului Yeti.

În anul 1967, americanul Roger Patterson a avut şi el plăcerea de a se întâlni cu Yeti, în timp ce hoinărea prin sălbăticia Munţilor Sierra Nevada, în nordul Californiei. Mai mult, el l-a făcut imediat înconjurul lumii. Masiva creatură, acoperită în întregime cu blană, privea direct spre obiectiv, mirată dar nu speriată, poate cu reproş pentru atentatul la intimitatea sa. După câte se pare, a fost deranjată în timp ce pescuia într-un râu, la marginea unei păduri. Specialiştii au parcurs imediat la analiza fotografiei şi, practic prima poză în care era surprins chipul acestei enigmatice vietăţi, toate celalalte fotografii anterioare arătând doar urme, adâncite în noroi sau zăpadă.

Dată fiind raritatea situaţiilor în care a fost văzut, specialiştii au tras concluzia că Yeti are o mobilitate excepţională, putând parcurge câţiva zeci de kilometri într-o zi, precum şi o abilitate diabolică în a se feri de prezenţa oamenilor. Trăieşte doar în munţi, la înălţimi foarte mari, în zonele de nepătruns, şi coboară în locuri accesibile oamenilor doar atunci când pe teritoriile sale nu mai găseşte suficientă hrană. De aceea poate fi văzut atât de rar. Dar recent, în nord-estul Indiei, au fost descoperite două fire de păr, lungi de 33 respectiv 44 de milimetri, pe care specialiştii au fost incapabili să le asocieze cu vreo specie cunoscută de mamifer. În urma analizării minuţioase a mostrelor, zoologii au decretat că aceasta aparţine unei specii necunoscute de primată, de statură foarte mare, al cărui mediu de viaţă este unul foarte aspru, şi au recunoscut că este posibil să fie vorba chiar de Omul Zăpezilor.

În căutarea lui Yeti s-au organizat multe expediţii şi s-au scris multe cărţi despre el. Misterul acestei creaturi nu a fost dezlegat încă în totalitate, dar nici mult nu mai este.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Yeti